După Cesinha, Avogadri și Oprița, alți câțiva jucători ai Petrolului sunt și ei la negocieri privind rezilierea contractului cu gruparea ploieșteană. Mendy, Tony și Cojocnean au fost și ei invitați la sediul clubului, pentru a se găsi o soluție amiabilă de despărțire, cel mai complicat caz fiind cel al fundașului stânga, Gaston Mendy, care a jucat, deja, la două echipe în acest campionat, U. Cluj și Petrolul.
Conform regulamentului, acesta nu mai are voie să bifeze minute pentru o a treia grupare, în acest campionat, astfel că, pentru apărătorul nigerian rămâne doar varianta revenirii în Ardeal.
Mendy a jucat la Petrolul doar 90 de minute, în campionat (în victoria de la Brașov, scor 1-0), Cojocnean a bifat doar 60 de minute în turul Ligii I (în 2 partide), iar Tony doar 65 de minute, în 3 partide oficiale de campionat, vârful african fiind pentru o perioadă și la probe, în Ucraina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER